Am 21 de ani, locuiesc in Bucuresti, Romania si produc muzica din anul 2007. Ceea ce creez este exact ceea ce vreau sa se auda. Nu vreau sa fac parte din nici un gen muzical pentru ca sunetul si in special creatia nu se reduc la o eticheta si la influente. Am un EP, Departures, in post productie, care urmeaza sa apara la 1 octombrie la Asiluum.com sub forma de free download.
De multe ori m-am gandit cum ar fi fost sa ma duc la primul concert Sex Pistols. Stiu cum a fost acolo din filmul 24h Party People. Si nu e neaparat vorba de Sex Pistols, ci de placerea imensa de a putea fi martor la nasterea unei muzici noi.
Pentru ca nu poti sta pe capul omului la el acasa sau in studio atunci cand compune, primul concert al unei trupe este pentru public momentul genezei (exagerez putin, dar imi si place sa o fac).
La mine, treaba asta e un fel de drog. Am avut norocul sa ajung la mai multe “botezuri” cu trupe dintre cele mai diferite. Unele au ramas si au evoluat, altele au disparut. Placerea mea insa a fost aceeasi. Emotiile de pe scena, asteptarile, contactul direct cu sala, reactiile publicului la primele sunete, reactiile trupei la primele aplauze… priceless!
Iar daca omul sau oamenii de pe scena ajung in timp acolo unde isi doresc, si le poti urmari evolutia mergand si la urmatoarele concerte, ma face pe mine sa ma mandresc ca am fost acolo inca de la inceput.
Anul asta, la Cybermental o sa am doua astfel de momente: Noetic Purge si Clock:Divider
Depinde de ei sa va faca viata mai misto macar pentru o zi si depinde de voi sa le faceti din primul concert un reper pentru toata viata.
Asa ca va asteptam pe 30 septembrie la Suburbia la prima zi de Cybermental.
Simplu de explicat de unde am aparut: din creatia casei de productii ANOTHER KIND OF MUSIC. Desi muzica electronica m-a fascinat inca de cand eu eram in scoala generala, prima oara am aparut pe scena la un eveniment marca AKM records si, treptat, am inceput creez si sa valorific ce am invatat. Desi pare usor sa fii DJ, am aflat pe pielea mea ca realitatea e oarecum diferita.
Nu e tocmai lejer sa pui cap la cap niste sunete astfel incat la final sa sune bine si, mai ales, sa le placa celor care te asculta. Inceputul e mereu greu, dar tcu timpul inveti si te acomodezi. Partea buna insa e ca muzica electronica nu are margini. Trebuie sa incerci sa faci mereu ceva nou, sa muncesti mult, sa fii pasionat si… cu putin noroc poti ajunge departe. Problema e sa gandesti in perspectiva, sa stii ce, cum si cand…
Astea fiind spuse, ma puteti gasi pe myspace. Ascultati piesele si ne vedem la festival. Daca aveti ceva de spus, va ascult cu cea mai mare placere. Sunt deschis oricarei critici atat timp cat ea ma va ajuta sa evoluez.
“Vin din Republica Moldova, unde muzica pe care o fac este foarte putin ascultata si produsa. Muzica electronica m-a preocupat dintotdeauna, dar abia cand incepi sa te ocupi serios de ea, iti dai seama ce vrei cu adevarat, si devenind mai bun, realizezi stilul care te defineste.Am inceput cu programe simple si experimente, dar nu cred ca trebuie sa ai conservatorul in spate ca sa faci muzica electronica, ea este aproape instinctiva, iar pasiunea depaseste, de cele mai multe ori, limitarile pe care le ai in materie de cunostinte. Stilistic vorbind, cred in evolutia fiecarei piese ca intr-o naratiune, si incerc sa-i dau o nota de poveste, de calatorie (de aici si Omul de tinichea), evident, o calatorie mai moderna si mai urbanizata.”